Hemoleucograma sau hemograma face parte din analizele uzuale pe care fiecare persoană ar trebui să și le facă cel puțin o dată pe an.
Ea constă în analiza elementelor celulare ale sângelui – eritrocite (hematii, globule roșii), trombocite (plachete) și leucocite (globule albe). Astfel, principalii parametri măsurați la o hemoleucogramă (HLG) sunt:
- numărul de eritrocite (RBC, red blood cells)
- hemoglobina (Hb)
- hematocritul (HT)
- indicii eritrocitari: VEM – volumul eritrocitar mediu (MCV), hemoglobina eritrocitară medie (HEM), concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare (CHEM), lărgimea distribuției eritrocitare (RDW)
- numărul de trombocte (PLT, platelet count) și volumul trombocitar mediu (MPV)
- numărul de leucocite (WBC, white blood cells)
- formula leucocitară: exprimată sub formă numerică și procentuală – NE (neutrofile), EO (eozinofile), BA (bazofile), MO (monocite) și LY (limfocite)
În mod normal, orice hemogramă ar trebui însoțită și de un frotiu de sânge periferic, care presupune analiza la microscop a elementelor celulare ale sângelui, însă acesta este de obicei efectuat în clinicile de hematologie. Hemoleucograma completă este o analiză uzuală și la copil, însă pentru populația pediatrică există alte valori normale pentru fiecare cateogorie de vârstă.
Ca orice altă analiză, interpretarea hemogramei trebuie făcută doar în contextul clinic al pacientului și nu prin “citirea” unei cifre în raport cu valoarea normală. În continuare vom prezenta un algoritm de interpretare a hemoleucogramei și cele mai frecvente cauze de modificări ale parametrilor acesteia.
Numărul de eritrocite (RBC) are valori normale de 4.5-6 milioane/mm3 la bărbați și 4-5.5 milioane/mm3 la femei. Ea reflectă capacitatea de transport a hemoglobinei și deci a gazelor respiratorii (oxigen și dioxid de carcon).
Creșterea numărului de eritrocite poartă numele de poliglobulie (eritrocitoză) și se poate întâlni fiziologic la persoanele care trăiesc la altitudini mari, în sarcină, la nou-născuți și la sportivii de performanță sau patologic în policitemia vera, policitemia secundară (ex. la pacienții cu BPOC cu predominanța bronșitei), boli cardiace congenitale, fibroză pulmonară, cord pulmonar cronic, deshidratare (hemoconcentrare), afecțiuni renale (stenoză de arteră renală care produce hipoxie și stimulează secreția de eritropoetină, unele tumori renale), tratament cu cortizon, steroizi anabolizanți sau substanțe dopante.
Scăderea numărului de eritrocite definește anemia, care poate apărea din diferite cauze – pierderi de sânge oculte sau manifeste (hemoragii digestive, urinare, genitale, gingivale, nazale), deficit de fier (anemie feriprivă), deficit de vitamina B12 sau acid folic (anemie megalobastică cu forma ei particulară anemia pernicioasă Biermer), deficit de piridoxină (anemia sideroblastică), hemoglobinopatii cantitative (talasemia) sau calitative (siclemie), enzimopatii (deficitul de glucozo-6-fosfat dehidrogenază sau piruvat-kinază), membranopatii (sferocitoza), procese autoimune (anemii hemolitice autoimune) sau infecțioase (anemii hemolitice infecțioase), boli cronice (anemie de boală cronică), insuficiență renală cronică (datorită scăderii secreției de eritropoetină), intoxicații (plumb), medicamente sau afecțiuni hematologice (leucemie, mielom multiplu, afectarea măduvei hematogene – boli infiltrative, iradiere, tumori). Odată confirmată anemia pa baza scăderii numărului de eritrocite, a hemoglobinei și hematocritului, diagnosticul cauzei se face cu ajutorul indicilor eritrocitari și a aspectului frotiului de sânge.
Hemoglobina (Hb) este compusul eritrocitar care transportă gazele respiratorii. Valorile normale ale hemoglobinei sunt 14-18 g/dl la bărbat și 12-16 g/dl la femei. Cea mai frecventă modificare a hemoglobinei este scăderea acesteia în anemiile hipocrome (eritrocitele conțin hemoglobină puțină). Există însă și anemii normocrome, când cantitatea de hemoglobină este normală dar numărul de eritrocite este scăzut.
Hematocritul (HT) reprezintă exprimarea procentuală a volumului globular în raportul cu volumul sang vin (adică ce proporție din volumul de sânge este reprezentată de elementele celulare). Valorile normale sunt de 42-52% la bărbați și 37-47% la femei. De obicei, valoarea hematocritului este de 3 ori concentrația hemoglobinei. Valori crescute ale hematocritului sunt întâlnite în policitemie, arsuri grave, deshidratare (pierderi hidrice prin vărsături, diaree, transpirații profuze, febră) și hipoxie cronică (fumători, altitudine mare, cardiopatii congenitale) iar valori scăzute în anemii de diferite cauze (feriprivă, hemolitică, megaloblastică, din boli cronice, prin afectarea măduvei hematogene) și stări de hiperhidratare (hemodiluție). În cazul unei anemii prin hemoragie, hematocritul nu reflectă severitatea sângerării în primele ore după evenimentul hemoragic deoarece poate fi normal prin eliberarea în circulație a unor hematii tinere de către măduva hematogenă (dar a căror funcție de transport nu este încă matură). Numărul de eritrocite, hemoglobina și hematocritul pot avea valori la limita inferioară a normalului la femeile aflate la menstruație (datorită sângerării menstruale).
Volumul eritrocitar mediu (VEM, MCV) este indicele eritrocitar care face diferența între anemiile microcitare (cu volum mic), normocitare (cu volum normal) și cele macrocitare (cu volum mare). Valorile normale sunt de 80-94 fL (µm3). La analiza morfologică pe frotiu, eritrocitele normale au un diametru mediu de 7-8 µm: cele cu dimensiuni mici (microcite) corespund unui VEM scăzut, iar cele cu dimensiuni mari (macrocite, până în 12 µm, sau megalocite, peste 12 mm) corespund unui VEM crescut. O valoare crescută a VEM poate apărea și în consumul cronic de alcool, hipotiroidism sau în anemiile hemolitice (datorită prezenței reticulocitelor, care au volum mai mare decât hematiile mature).
Hemoglobina eritrocitară medie (HEM, MCH) și concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare (CHEM, MCHC) sunt parametri eritrocitari utili în diagnosticul diferențial al cauzei anemiei. Valorile normale sunt de 27-33 pg pentru HEM și de 32-36% pentru CHEM. Valori scăzute ale CHEM (hipocromie) sunt întâlnite în anemiile microcitare, valori normale (normocromie) în anemiile macrocitare (datorită volumului mare al hematiilor, deși cantitatea de hemoglobină = HEM este crescută, concentrația rămâne normală) și valori crescute (hipercromie) în sferocitoza ereditară, siclemie și HbC. Valori scăzute ale HEM apar în anemiile hipocrome microcitare.
Lărgimea distribuției eritrocitare (RDW) are valori normale între 11.5-14.5%. Valori crescute ale RDW caracterizează anizocitoza (eritrocite de dimensiuni variabile). În anemia macrocitară RDW este normal, pe când în cea microcitară prin deficit de fier RDW este crescut. În cazul unei hemograme cu hematocrit scăzut și VEM scăzut, un RDW crescut sugerează o anemie cronică (ex. eritropoeză scăzută prin deficit de fier), pe când un RDW normal pledează pentru o pierdere acută de sânge (ex. prin hemoragie).
Numărul de trombocite (PLT) oferă informații cu privire la hemostaza primară, cea în care se formează dopul fibrino-plachetar. Valorile normale ale trombocitelor sunt cuprinse între 150.000 și 400.000/mm3.
Valori scăzute ale trombocitelor (trombocitopenie) sunt asociate cu risc hemoragic și apar în hipersplenism (asociat frecvent cirozei hepatice), în diferitele tipuri de purpură, uremie, consum cronic de alcool, trombocitopatii, boala Gaucher, infecții virale, hemoglobinuria paroxistică nocturnă, sindrom HELLP, reacții transfuzionale, boli autoimune sau ale măduvei hematoformatoare, precum și după anumite medicamente (heparină).
Valori crescute ale trombocitelor (trombocitoză) pot apare în boli infecțioase sau inflamatorii, boli reumatice, post-hemoragic, post-operator, după splenectomie (în primele 2 luni) sau ca fenomen paraneoplazic în cancere; valori foarte mult crescute (trombocitemie, peste 1 milion/mm3) apar în sindroamele mieloproliferative și sunt asociate cu risc crescut de evenimente trombotice datorită formării de cheaguri în microcirculație.
Volumul trombocitar mediu (MPV) are valoarea normală de 7.5-11.5 fL și oferă informații cu privire la producția și distrucția plachetelor: valori crescute apar atunci când există o distrugere crescută a trombocitelor (purpura trombocitopenică imună, boli mieloproliferative, sindrom Bernard-Soulier), iar valori scăzute se întâlnesc atunci când există o producție scăzută de plachete (anemie aplastică).
Numărul de leucocite (WBC) și formula leucocitară sunt utile în diagnosticul infecțiilor (bacteriene, virale, parazitare), a bolilor alergice, mieloproliferative și limfoproliferative. Valorile normale sunt de 4.000-8.000 leucocite/mm3 (până la 10.000/mm3 la copii și 15.000/mm3 în sarcină), cu următoarea formulă leucocitară: neutrofile 55-70%, eozinofile 1-6%, bazofile 1%, limfocite 20-45%, monocite 2-8%. La menstruație, femeile pot avea valori ușor crescute ale leucocitelor.
Valori crescute ale leucocitelor (leucocitoză) apar în infecții bacteriene, boli inflamatorii acute (inclusiv infarct), după tratament cu preparate cortizonice, stress fizic sau emoțional, traumatisme, în leucemie, reacții post-transfuzionale sau atacuri de gută. Clasic, infecțiile bacteriene evoluează cu leucocitoză și neutrofilie, iar cele virale cu valori normale sau scăzute ale leucocitelor și limfocitoză.
Valori scăzute ale leucocitelor (leucopenie) apar in infecții virale, infecții grave (septicemie), colagenoze (lupus eritematos sistemic), hepatită, în boli ale măduvei hematopoetice, după tratamente citostatice/imunosupresoare sau după iradiere.
Iată și cele mai frecvente modificări ale formulei leucocitare:
- creșterea numărului de neutrofile (neutrofilie) – infecțiile bacteriene, boli neoplazice, boli mieloproliferative
- scăderea numărului de neutrofilie (neutropenie) – în stări de imunodepresie (infecție HIV-SIDA, tratament citostatic sau imunosupresor, boala granulomatoasă cronică) și în bolile infecțioase cronice (scădere relativă prin creșterea celorlalte tipuri de leucocite)
- creșterea numărului de eozinofile (eozinofilie) – boli parazitare, boli alergice, astm bronșic, ateroembolism, leziuni cutanate extinse
- creșterea numărului de bazofile (bazofilie) – boli alergice, boli mieloproliferative (leucemii, limfoame)
- creșterea numărului de limfocite (limfocitoză) – infecții virale, tuse convulsivă, tuberculoză, sifilis, boli limfoproliferative (leucemie limfocitară cronică)
- scăderea numărului de limfocite (limfopenie) – sindrom Cushing, tratamente cortizonice, uremie, boala Hodgkin
- creșterea numărului de monocite (monocitoza) – însoțește adesea limfocitoza în infecțiile virale, colita ulcerativă, boala Crohn, tuberculoză, malarie
În interpretarea rezultelor formulei leucocitare este important de analizat atât valoarea absolută (număr de celule/mm3) cât și valoarea relativă (% din numărul total de leucocite).
Așadar, hemoleucograma poate aduce informații cu privire la volemie (stări de deshidratare), pierderi de sânge, anemii carențiale, infecții, alergii, boli ale măduvei hematogene sau tulburări ale distrugerii celulelor sangvine. Este o analiză ieftină care oferă destul de multe informații despre starea de sănătate a unei persoane.
- Previous Article Analize medicale - valori normale
- Next Article Monitorizarea INR la domiciliu
